Vlad Gheorghe, europarlamentar ales din partea USR, relatează într-o postare pe Facebook, că nu a fost lăsat să participe la şedinţa Comitetului Politic al partidului, care se desfăşoară duminică şi care va fi urmată de o conferinţă de presă comună a alianţei Dreapta Unită, conferinţă în care ar urma să fie anunţată lista finală a candidaţilor pentru alegerile europarlamentare. USR spune, într-un comentariu pe Facebook, că nu e nimic ieșit din comun: nu și-a plătit cotizația, nu avea cum să participe, știa și el.
„Jandragneria s-a mutat la USR! Am fost întâmpinat cu bodyguarzi la intrarea în Comitetul Politic al partidului azi. (…) Mi s-a spus că «aşa sunt ordinele» şi că «nu figurez ca membru USR» în Registru, «membru activ». Eu ştiu că nu este jurist Cătălin Drulă, dar are totuşi jurişti la partid – i-ar răspunde şi voluntar dacă întreabă, nu trebuie să-i plătească la fel ca pe prietenul Cristian Ghinea”, scrie Vlad Gheorghe, menţionând că nu a primit nicio înştiinţare care să în anunţe că nu ar mai fi membru al partidului.
Jandragneria s-a mutat la USR! Am fost întâmpinat cu bodyguarzi la intrarea în Comitetul Politic al partidului azi….
Publicată de Vlad Gheorghe pe Duminică, 28 ianuarie 2024
El precizează că participarea sa la şedinţa forului de conducere al formaţiunii ar fi una statutară.
„USR, partidul născut la firul ierbii, partidul «altfel», pentru oameni, din mijlocul oamenilor simpli, oneşti, implicaţi are azi bodyguarzi care păzesc intrarea de la Comitetul Politic. Aşa o fi când faci alianţă cu ce-a rămas din UNPR-ul lui Gabriel Oprea în PMP, asta o însemna Forţa Dreptei – nu vă pot spune, pentru că nu am fost lăsat să intru. Repet, nu mi s-a permis să particip în mod statutar în calitatea de europarlamentar USR (…)”, mai scrie politicianul.
Vlad Gheorghe le răspunde şi celor care îi spun că „rufele se spală în familie”, susţinând că a încercat în repetate rânduri să discute cu Cătălin Drulă şi cu conducerea USR, formal sau informal, dar că acest lucru nu a fost posibil.
USR a explicat motivul pentru care a interzis accesul europarlamentarului Vlad Gheorghe la Comitetul Politic al partidului, care se desfăşoară duminică.
„Pentru că este suspendat, nu putea vota la Comitetul politic, prin urmare nu a fost trecut pe lista de acces”, anunţă oficialii formaţiunii, spunând că nu este „nimic ieşit din comun” şi că politicianul ştia „că nu are drept de vot şi acces”.
„O scurtă clarificare legată de ceea ce susţine Vlad Gheorghe. Vlad a fost suspendat din partid pentru neplata cotizaţiei. Pentru că este suspendat, nu putea vota la Comitetul politic, prin urmare nu a fost trecut pe lista de acces.
Lista a fost făcută pentru buna desfăşurare a evenimentului, nimic ieşit din comun. Colegii care s-au ocupat de acces i-au comunicat politicos că nu este pe listă. Atât. Nimic mai mult. Vlad ştia că nu are drept de vot şi acces”, au scris online oficialii USR.
Clarificările au fost făcute publice sub forma unui comentariu la o postare pe Facebook a activistei Angi Şerban, care a solicitat formaţiunii politice să dea explicaţii cu privire la motivele pentru care europarlamentarul Vlad Gheorghe nu a fost lăsat să participe la şedinţa conducerii formaţiunii politice.
Celor care îi comentează pe Facebook că nu a plătit cotizația, Vlad Gheorghe le răspunde, dar nu explică de ce nu a mai plătit cotizația de la începutul lui 2022:
„S-a trimis memo ”de la centru” cu cotizaţia mea? Poate mai citim şi noi statutul ăla, să vedem ce scrie în el, chiar dacă Cătălin Drulă şi prietenii nu-l mai respectă de nicio culoare”.
„Tot cu punctajul ăsta? N-au aflat deja toţi să e ilegală? Înţeleg că ”echipa câştigătoare” se obişnuieşte cu dosarele penale, dar eu nu mi-am schimbat principiile şi tot jurist rămân”.
The post Un europarlamentar USR acuză că a fost oprit de bodygarzi să participe la Comitetul Politic. USR: Nu și-a plătit cotizația appeared first on spotmedia.ro.