În general, schimbările de putere aduc cu sine schimbări și la nivelul instituțiilor din teritoriu. Așa ar fi trebuit să se întâmple și în toamna anului trecut, dar, la Teleorman, au fost înlocuiți directorii doar pe ici-colo.
Dar, a venit starea de urgență și lucrurile s-au blocat. Până mai ieri, când în spațiul public, fără prea mare tam-tam a apărut informația potrivit căreia la conducerea Casei Județene de Asigurări de Sănătate Teleorman a fost numit Nicușor Tiță. Acesta i-a luat locul lui Mihai-Puiu Nițulescu. Dar ce știm despre noul președinte-director al uneia dintre cele mai importante instituții, care gestionează un buget destul de mare de bani?!
Păi, știm că a fost membru marcant al Organizației Partidului Social Democrat Alexandria, cel puțin până la alegerile europarlamentare din 2019. S-a făcut vizibil și a susținut candidații partidului roșu, ba, chiar în campania pentru Parlamentul European a fost responsabil pe zona Nanov. S-a înscris în PSD în anii 2011-2012, însă astăzi, subit, nu mai apare în baza de date a acestei formațiuni politice. Numirea sa în fruntea CAS ne demonstrează că, probabil s-a înțeles cu partidul aflat la Guvernare, pentru a obține fotoliul de director. Se pare că, încă se mai poartă traseismul politic, în interes propriu, dovadă stând anii când Nicușor Tiță s-a remarcat ca pesedist înfocat, iar acum, ocupă funcția publică, înscăunat de PNL Teleorman. Curioși de fel, pentru că așa îi stă bine unui jurnalist, cu siguranță vom afla care au fost discuțiile din spatele ușilor închise.
Articolul Un fost PSD – ist a fost ”uns” la șefia Casei de Asigurări de Sănătate Teleorman apare prima dată în Exploziv News 24.