În seara zilei de 17 august a.c., ora 20:32, polițiștii din municipiul Roșiorii de Vede au fost sesizați cu privire la faptul că pe Strada Păstorului din localitate a avut loc un eveniment rutier. La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit următoarele: un conducător auto în vârstă de 38 de ani din municipiul Roșiorii de Vede în timp ce conducea un autoturism pe Strada Păstorului, la efectuarea manevrei de mers înapoi, a acroșat o fetiță în vârstă de 7 ani din localitate care se afla pe carosabil, după care a părăsit locul accidentului. Victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost identificat de polițiști în scurt timp și a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut, pe bază de ordonanța, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Teleorman. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție” , urmând a se propune soluție prin Parchet.