× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 

Un tânăr din Ploiești, căutat pentru trafic de persoane, a fost prins la Roșiori de Vede

Ziarul Teleormanul • 04-09-2023, 14:00:08 • 157 vizualizari
 

Duminică, 3 septembrie, polițiștii din municipiul Roșiori de Vede au identificat pe raza localității un bărbat de 24 de ani, domiciliat în municipiul Ploiești, care se sustrăgea cercetărilor într-o cauză ce vizează traficul de persoane. Persoana a fost condusă la sediul poliției, ulterior fiind preluată de polițiști din cadrul B.C.C.O. București.

Totodată, în contextul organizării evenimentului anual din municipiul Roșiori de Vede, în vederea prevenirii și combaterii oricăror evenimente care ar fi putut periclita ordinea și liniștea publică, dar și a celor de natură economico-financiară, polițiștii au aplicat șapte sancțiuni contravenționale și au întocmit un dosar penal conform Legii nr. 84/1991, privind săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.

Related

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Ziarul Teleormanul » Articole Ziarul Teleormanul »
 
Tânăr Ploiești Căutat Pentru Trafic Persoane Roșiori