Afară stă să ningă. Privesc pe fereastră, cum universul pare să-și fi regăsit liniștea, acoperindu-se cu mantia albă a iernii. Totul pare suspendat, ca și cum timpul ar sta în loc pentru a admira spectacolul fulgilor imaculați. În acest moment, natura îmi șoptește povestea ei, una despre efemeritate și frumusețe trecătoare.

Tu ești în cealaltă cameră, împodobind bradul. Te aud cum fredonezi un colind, iar vocea ta mă poartă înapoi, spre copilărie. În acele timpuri, magia Crăciunului era de ajuns pentru a alunga orice umbră din sufletul meu. Era o lume unde fiecare fulg de nea avea o poveste, iar bradul împodobit era o magie de vis. 

Acum privesc de la geam. În locul copilului care aștepta cu nerăbdare prima ninsoare, sunt eu, cel care contemplă viața scursă, ca o flacără pe tăciuni aprinși. Focul nu mai arde cu aceeași intensitate, dar căldura sa încă persistă.

Gândurile-mi dansează, asemenea fulgilor de nea, între trecut și prezent. Îmi amintesc momentele în care am ars de pasiune, de dorințe și de visuri, iar acum mă întreb cât din acea lumină a rămas. Lumea îmi zâmbește. Dincolo de fereastră, trecători grăbiți se bucură de primii fulgi de zăpadă. Te aud râzând în timp ce așezi ultima decorațiune în brad.

Mă îndepărtez de la fereastră. Trecătorii continuă să-mi zâmbească, iar eu aleg să fac la fel. Frumusețea fulgilor de nea stă în faptul că îmi reamintesc de fiecare clipă a copilăriei mele inocentă.

Mihail TĂNASE

Despre autor