Eroii jandarmi căzuți la datorie în decembrie 1989 au fost comemorați în cadrul unei ceremonii militare și religioase ce a avut loc la monumentele ridicate în memoria lor în localitățile natale, Troianul și Balaci. Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul județean de Jandarmi Teleorman cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, sărbatorită în fiecare an, pe 3 aprilie.
În această dimineață, la monumentul eroul martir din Troianul, ridicat în memoria sa, la biserica din comuna natală, a avut loc o ceremonie militară și religioasă. De ziua lor, jandarmii teleormăneni și-au îndreptat atenția și către cei căzuti la datorie, asigurându-se că nu vor fi uitați de generațiile viitoare.
La monumentul eroului jandarm au fost depuse coroane de flori din partea Inspectoratului județean de Jandarmi Teleorman și Primariei Troianul. O ceremonie similara a avut loc și la Balaci în memoria eroului jandarm din aceasta localitate teleormăneană căzut la datorie în Revoluția din 1989.