× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 

(VIDEO) CONCURS DE DANS INTERNAȚIONAL LA ALEXANDRIA

Antena 3 Alexandria • 22-11-2022, 14:00:58 • 245 vizualizari
 

Timp de 3 zile, Alexandria a fost capitala dansului. Sala Polivalentă a găzduit a șasea ediție a concursului international “Sibba CITY OF DANCE”. Evenimentul s-a desfășurat cu sprijinul primariei Alexandria, Consiliului local dar și al Federeației Române de Dans. La evenimentul care a debutat în mediul online și a continuat fizic au luat parte mii de concurenți și spectatori.

Aceasta a fost atmosfera la Sala Polivalentă din Alexandria, acolo unde a avut loc, pentru al șaselea an consecutiv, competiția internațională de dans “Sibba City of Dance”. Parteneri, ca și la edițiile anterioare, au fost primăria Alexandria, Consiliul local dar și Federația Română de Dans.

Competiția s-a derulat pe parcursul a trei zile. Prima zi, vineri, a fost dedicată exclusiv mediului online, iar sambătă și duminică, concursul s-a desfășurat fizic.

Atât arbitrii, cât și cei care au urcat pe scenă și au evoluat în cadrul competiției, au declarat că organizarea acesteia a fost de nivel internațional.

În cadrul competiției internaționale “Sibba CITY OF DANCE” au participat elevi din 70 de școli de dans din România, Bulgaria, Ucraina, Cehia, Italia, Polonia și Ungaria.

Articolul (VIDEO) CONCURS DE DANS INTERNAȚIONAL LA ALEXANDRIA apare prima dată în Antena 3 Alexandria.

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Antena 3 Alexandria » Articole Antena 3 Alexandria »
 
CONCURS INTERNAȚIONAL ALEXANDRIA