× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 

(VIDEO) MAȘINĂ RĂSTURNATĂ ÎN ȘANȚ, ÎNTRE ALEXANDRIA ȘI TURNU MĂGURELE

Antena 3 Alexandria • 24-02-2023, 14:01:02 • 266 vizualizari
 

Doi bătrâni au scăpat ca prin urechile acului, după ce mașina în care se aflau a derapat și s-a răsturnat pe marginea drumului. Potrivit șoferiței, aceasta ar fi încercat să evite impactul cu o mașină care încetinise, din senin, moment în care femeia a pierdut controlul volanului. Accidentul a avut loc vineri dimineață, la ieșirea din Alexandria spre Turnu Măgurele. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.

Accidentul s-a petrecut vineri dimineața, la puțin timp după ora 11, pe Drumul Național 52 care leagă municipiul Alexandria de Turnu Măgurele. Potrivit șoferiței, aceasta ar fi încercat să evite impactul cu un autoturism aflat în fața și care încetinise din motive necunoscute.

Cele două persoane aflate în mașina care s-a răsturnat pe marginea drumuli nu au fost rănite, însă acestea s-au ales cu o sperietură zdravănă.

Polițiștii încearcă acum să stabilească firul evenimentelor pentru a afla cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.

 

Articolul (VIDEO) MAȘINĂ RĂSTURNATĂ ÎN ȘANȚ, ÎNTRE ALEXANDRIA ȘI TURNU MĂGURELE apare prima dată în Antena 3 Alexandria.

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Antena 3 Alexandria » Articole Antena 3 Alexandria »
 
MAȘINĂ RĂSTURNATĂ ȘANȚ ÎNTRE ALEXANDRIA MĂGURELE