× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 

(VIDEO) MATEMATICA LE-A DAT BĂTĂI DE CAP ELEVILOR LA SIMULAREA EVALUĂRII NAȚIONALE

Antena 3 Alexandria • 06-02-2024, 20:01:06 • 60 vizualizari
 
Simularea examenului de evaluare națională a continuat astăzi cu proba la matematică. Din spusele elevilor, subiectele au fost ceva mai grele, comparativ cu cele de ieri de la limba și literatura română. Proba de astăzi de la  matematică din cadrul simulării examenului de evaluare națională a cam dat bătăi de cap elevilor de clasa a VIII a. Deși subiectele au fost apreciate de către specialiști ca având un  grad relativ ușor de dificultate, mai mulți elevi din Alexandria au considerat că acestea au fost mult mai dificile față de testele abordate în cadrul orelor de pregătire  pentru examenul de evaluare de la școală. Până și elevii olimpici au confirmat că subiectele de la proba de matematică sau cel puțin anumite puncte i-au pus în dificultate. Părerile rămân în orice caz împărțite. Unii dintre elevi au apreciat subiectele de la proba de matematică ca fiind accesibile, asta și în funcție de așteptările pe care ei le au. Oricum ar fi lucrurile, cert este că simulările au un rol extrem de important, în primul rând pentru că fiecare elev are posibilitatea de a se autoevalua și de a-și da seama pe ce treaptă a pregătirii se află și unde mai trebuie să lucreze pentru a fi bine pregătit la adevărata evaluare.

Articolul (VIDEO) MATEMATICA LE-A DAT BĂTĂI DE CAP ELEVILOR LA SIMULAREA EVALUĂRII NAȚIONALE apare prima dată în Antena 3 Alexandria.

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Antena 3 Alexandria » Articole Antena 3 Alexandria »
 
MATEMATICA BĂTĂI ELEVILOR SIMULAREA EVALUĂRII NAȚIONALE