Incidentul din Polonia i-a speriat pe români, care se tem ca nu cumva conflictul din Ucraina să escaladeze granițele. Alexandrenii mai în vârstă rememorează chiar momentele cumplite din cel de-al doilea război mondial. Deși în județul Teleorman sunt 33 de adăposturi de protecție civilă, care au fost verificate și pregătite pentru a fi folosite în caz de conflict armat, oamenii nu știu unde sunt amplasate.
Teama unui conflict armat care ar putea include și România s-a propagat rapid, mai ales după ce o rachetă a căzut în sudul Poloniei și a ucis două persoane.
În județul Teleorman sunt peste 30 de adăposturi antiaeriene în cele 3 municipii și două orașe. În Alexandria și Turnu măgurele sunt câte 10, în Videle și Zimnicea câte 5, în timp ce la Roșiori de Vede sunt 3 buncăre.
Aceste adăposturi de protecție civilă sunt verificate periodic de inspectorii de prevenire din cadrul unitatii noastre. // Adaposturile sunt in administrarea autoritatilor locale si a proprietarilor de domeniu privat acolo unde se regasesc.
La începutul conflictului din Ucraina, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a făcut o amplă acțiune în toată țara pentru a vedea în ce stadiu se află adăposturile antiaeriene și a le pregăti în cazul unui eventual conflict. În Teleorman toate cele 33 de adăposturi existente sunt funcționale, însă puțini cetățeni știu unde se află acestea amplasate.
În urma anchetei desfășurate la locul exploziei, se pare că racheta care a căzut pe teritoriul Poloniei a fost trasă de armata ucraineană pentru a doborî un proiectil rusesc. Din acest motiv Polonia nu va cere consultări în interiorul NATO pentru a se lua măsuri.
Articolul (VIDEO) TELEORMĂNENII SUNT ÎNGRIJORAȚI DE INCIDENTUL DIN POLONIA apare prima dată în Antena 3 Alexandria.