Echipele TSD Alexandria și TSD Teleorman au continuat acțiunile organizate în sprijinul oamenilor. Canicula nu i-a oprit pe tinerii social-democrați, care pe vremea toridă de afară au colindat străzile din Alexandria și au oferit sticle de apă plată cetățenilor.
Seria de acțiuni umanitare susținute de tinerii social democrați a continuat și în timpul zilei de astăzi când termometrele au indicat în jur de 40 de grade Celsius. Pentru a oferi un minim de confort cetățenilor din municipiu, aceștia s-au mobilizat și au oferit oamenilor peste 700 de sticle de apă plată.
În perioada imediat următoare, tinerii social democrați se pregătesc să demareze o strângere de fonduri pentru o altă cauză umanitară. În luna septembrie, mai exact, TSD Alexandria și TSD Teleorman vor organiza un maraton în parcul Pădurea Vedea. Fondurile obținute din organizarea evenimentului sportiv vor fi destinate unor copii cu dizabilități.
Articolul (VIDEO) TSD ALEXANDRIA ȘI TSD TELEORMAN, ACȚIUNE UMANITARĂ PE TIMP DE CANICULĂ apare prima dată în Antena 3 Alexandria.