Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat suma de 1.698.806.825,62 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 852 de obiective finanţate prin Programul Naţional de Investiţii ”Anghel Saligny”-a anunţat ministrul Cseke Attila.”Achităm în continuare facturile depuse de autorităţile locale pentru lucrările efectuate, astfel încât obiectivele de investiţii să nu înregistreze întârzieri în execuţie. Continuăm dezvoltarea localităţilor din România”, a precizat ministrul dezvoltării.Proiectele vizează reabilitarea şi modernizarea infrastructurii rutiere, a reţelelor de alimentare cu apă, a sistemelor de canalizare şi staţiilor de epurare a apelor uzate, inclusiv canalizare pluvială şi sisteme de captare a apelor pluviale, precum şi a sistemelor de distribuire a gazelor naturale.
Printre investiţiile din judeţul Teleorman care au primit bani pentru decontarea unor facturi se numără: “Reabilitare strada Horia, Cloşca şi Crişan din municipiul Turnu Măgurele”, „Modernizare drumuri de interes local în comuna Plosca”, „Modernizare drumuri de interes local în comuna Răsmireşti”, „Modernizare drumuri de interes local în comuna Crângu”, „Extindere reţea de canalizare în satul Lunca”, „Înfiinţare sistem centralizat de alimentare cu apă şi reţea de canalizare menajeră şi staţie de epurare în comuna Putineiu”, „Extindere sistem centralizat de alimentare cu apă comuna Drăcşenei”, „Canalizare menajeră şi staţie de epurare în comuna Poeni”, „Înfiinţare sistem de alimentare cu apă în comuna Mereni”, „Reabilitare reţele apă potabilă pe străzile orăşeneşti din zona centrală, oraşul Zimnicea”, „Extindere reţea de canalizare menajeră în satele Blejeşti, Baciu şi Sericu”, „Extindere reţea de canalizare şi extindere reţea de apă în comuna Buzescu”, „Extindere reţea de apă şi canalizare, branşamente şi racorduri la proprietăţi, comuna Siliştea-Gumeşti”, „Modernizare drumuri de interes local în comuna Dracea”, „Înfiinţare sistem de canalizare şi staţie de epurare comuna Viişoara”, „Înfiinţare reţea de canalizare şi staţie de epurare în localităţile Sârbeni , Sârbenii de Jos şi Udeni”, „Modernizare drumuri de interes local în comuna Scrioaştea” şi „Sursă şi gospodărie de apă, comuna Furculeşti, satele Moşteni, Voievoda şi Furculeşti”.