× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 
alege dreapta unita

Responsabilitatea deciziilor privind măsurile suplimentare pentru combaterea COVID revin Comitetelor Locale

Internet • 20-10-2020, 16:00:03 • 201 vizualizari
 

În cadrul ședinței, care a avut loc ieri, la Prefectură, autoritățile responsabile în luarea deciziilor privitoare la combaterea răspândirii COVID au stabilit ca incidența noului virus de la nivelul fiecărei localități să fie transmisă primăriilor de către Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției.

Ulterior, primarii trebuie să convoace Comitetele Locale și să decidă măsuri noi, dacă rata de incidență depășește 1,5% sau mai grav, 3%. Doar în cazul școlilor, decizia se ia la nivel județean.

Iată hotărârea: 

COMITETUL JUDEŢEAN PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ TELEORMAN

HOTĂRÂRE
privind aprobarea unor măsuri suplimentare pentru gestionarea situației generate de infecția cu COVID-19, pe raza județului Teleorman

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Teleorman, întrunit în şedinţă extraordinară în data de 19.10.2020, la convocarea preşedintelui, potrivit dispoziţiilor art. 10, alin. (1) şi (2) din Regulamentul – cadru privind structura organizatorică, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă, aprobat prin HG nr. 1491/2004,
având în vedere:
– prevederile HG nr. 856/14.10.2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020 precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
– situația privind ratele de incidență COVID-19 pentru localitățile din județul Teleorman transmisă de Direcția de Sănătate Publică Teleorman;
– prevederile art. 257 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
– prevederile art. 2 lit. a, d și j, art. 3 lit. a, art. 4, art. 7 și art. 11 din OUG nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare;
– prevederile Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Teleorman, aprobat prin Ordinul Prefectului nr. 59/24.02.2015;
– HG nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc;
– prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
– prevederile Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, republicată, ale Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată;
– Ordinul ministrului sănătății nr. 1309/2020 din privind modalitatea de aplicare a măsurilor de prevenire şi limitare a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2;
În conformitate cu dispoziţiile art. 10, alin. (3) din Regulamentul – cadru privind structura organizatorică, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă, aprobat prin HG nr. 1491/2004:
HOTĂRĂŞTE
Art. 1. (1) În funcție de rata de incidență cumulată a cazurilor pe ultimile 14 zile de la nivelul unităților administrativ-teritoriale din județul Teleorman, Comitetele locale pentru situații de urgență au obligația de a stabili, de urgență, măsuri conform HG nr. 856/14.10.2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020 precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, respectiv de a urmări punerea în aplicare/respectarea acestor măsuri.
(2) Măsurile adoptate prin hotărârea Comitetului local pentru situații de urgență, prevăzută la alin. (1), vor fi luate pentru 14 zile, iar în cazul trecerii la o rată de incidență peste valorile de 1,5‰, respectiv 3‰, vor fi modificate/completate corespunzător, conform prevederilor HG nr. 856/14.10.2020.
(3) Hotărârea Comitetului local pentru situații de urgență cu măsurile stabilite va fi transmisă Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Teleorman, la Instituția Prefectului – Județul Teleorman, în termen de 2 zile de la adoptare.
(4) Situația privind ratele de incidență cumulată a cazurilor pe ultimile 14 zile de la nivelul unităților administrativ-teritoriale va fi transmisă, zilnic, localităților, de către Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției Teleorman.
(5) Măsurile cu privire la scenariile de funcționare a școlilor vor fi stabilite de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Teleorman, conform Ordinului nr. 5487/1494/2020 al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății, pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.
Art. 2. Măsurile stabilite anterior prin hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Teleorman, cu excepția celor modificate/completate de HG nr. 856/14.10.2020, rămân în vigoare.
Art. 3. Secretariatul Tehnic Permanent al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Teleorman va comunica prezenta hotărâre Comitetului Național pentru Situații de Urgență și membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Teleorman.
Art. 4. Hotărârea se va posta pe pagina web a Instituţiei Prefectului – județul Teleorman şi pe site-ul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,A. D. Ghica” al judeţului Teleorman, prin grija Secretariatului Tehnic Permanent.

PREŞEDINTE C.J.S.U. TELEORMAN
PREFECT
LIVIU DUMITRAȘCU

ALEXANDRIA
Nr. 37 din 19 octombrie 2020

Articolul Responsabilitatea deciziilor privind măsurile suplimentare pentru combaterea COVID revin Comitetelor Locale apare prima dată în Exploziv News 24.

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Internet » Articole Internet »
 
Responsabilitatea Deciziilor Privind Măsurile Suplimentare Pentru Combaterea Comitetelor Locale